Recenzie: Xanthoria de Orab Zeqman

Synopsis:

Totul începe când regele Tenebrio, avid de putere și cu gânduri malefice, dorește să-și extindă teritoriul țării sale în mod abuziv și ținuturi ca cel al Xanthoriei îi stau în cale. Trei tineri: Anthurium, Erigeon şi Thlaspi sunt foarte buni prieteni din copilărie cu Arianna, fiica regelui xanthorian. Sub formă de tribut, ca să nu le cotropească ținutul, Molidor vine în regatul lui Nephrolepis, tatăl Ariannei, și ia în sclavie cât mai mulți locuitori cu putință care să muncească în minele de aur din ținutul regelui lacom, Şapte tunete, cu promisiunea că, astfel, Xanthoria nu va mai fi călcată de războaie.Tenebrio pornește cu sclavii înapoi în ținutul său. Printre cei înlănțuiți se numără și cei doi prieteni ai prințesei: Erigeon și Thlaspi. Anii trec și Anthurium crește alături de Arianna, odată cu dragostea lor reciprocă. Când Molidor află de frumusețea fetei reușește să o răpească pentru haremul său, făcându-l pe Anthurium să se aventureze pe urma răpitorilor ca să o aducă înapoi pe aleasa inimii sale… Aventura începe…

Părerea mea:

În regatul frumosului ținut Xanthoria, liniștea este tulburată de apariția lui Tenebrio Molidor, un temut rege vrăjitor avid de bani și putere, care refuză să mai primească tribut de la regele Xanthoriei, Nephrolepis, luând în schimb două sute de locuitori pe care să-i transforme în sclavi, chinuindu-i în mine în căutarea aurului. Molidor, arătându-se impresionat de frumusețea micuței prințese Arianna, îl determină pe Erigeon, prietenul și totodată cavalerul prințesei, alături de Anthurium și Thlaspi, să își piardă cumpătul, provocându-i acestuia rana de pe obraz, rană pentru care va cunoaște mânia temutului rege, înstrăinându-l de cei dragi împreună cu Thlaspi.  Bărbați, femei, copii sunt cu toții îndepărtați de familie, de ținutul care le-a fost casă. Trei ani mai târziu, oamenii lui Molidor se întorc, furând toate domnițele din Xanthoria, domnițe printre care se află și prințesa Arianna. Cei trei prieteni din copilărie, Erigeon, Anthurium și Thlaspi, deși aflați în colțuri diferite ale lumii, pornesc separat într-o călătorie periculoasă pentru a slava prințesa și totodată prietena. Armata numerosă a lui Molidor ar putea nimici cu ușurință locuitorii Xanthoriei, la fel cum a făcut cu toți cei care nu i s-au supus, provocând haos și răspândind frică, astfel încât ținutul este în pericol. Xanthoria are nevoie de eroi.

 „Între vânt și vele există o legătură delicată. Dacă nu e vânt, vela nu stă împănată, iar dacă suflă cu putere, o poate rupe.”

Am găsit întâmplător acest roman într-un anticariat, iar coperta mi-a atras atenția. Nu auzisem deloc de acestă carte, așa că prima mea impresie a fost o trimitere la vikingi. Nu știu de ce am crezut acest lucru, nici măcar o legătură. Mi-a plăcut foarte mult să descopăr că a fost scrisă de trei autori români, deși având în vedere numele lor, am fost tentată să spun altceva :). Povestea este relatată la persoana a III-a și urmărește perspectivele mai multor personaje.

Erigeon, Anthurium și Thlaspi sunt protagoniștii acestei cărți. Prieteni încă din copilărie, aceştia sunt despărțiți de mânia lui Molidor, ajungând fiecare pe drumul său. Anthurium locuiește la regat, crescând alături de Arianna, cea pentru care nutrește sentimente profunde. Curajos și determinat, acesta pornește singur într-o călătorie sinucigașă pentru a salva prințesa Xanthoriei, cât și a inimii sale. Thlaspi a fost un personaj care încerca să iasă în evidență, cu toate că statura nu îl prea ajuta. Deși frica l-a încolțit de mai multe ori, acesta a încercat, singur sau cu puțin ajutor, să o învingă. Convins că toate lucrurile se întâmplă cu un motiv, acesta nu s-a îndoit de credința sa. Erigeon a fost personajul de care mi-a plăcut cel mai mult dintre cei trei. Deși a stat pentru scurt timp cu Thlaspi în mănăstire, acesta nu și-a găsit liniștea, pornind pe un drum nesigur în căutarea unui loc mai potrivit. Muncind din greu la o fierărie pentru a-şi câștiga existența, Erigeon a reușit să dobândească respectul lui Celtis și chiar  să aibă parte de o familie. Inteligent, precaut și ambițios, acesta încearcă să țină piept tuturor confruntărilor, chiar și atunci când simțea cum durerea, fizică sau sufletească, îl copleșea . Personajul feminin pe  care l-am simpatizat cel mai mult este Leyandii. Puternică, serioasă și retrasă, aceasta dorește să obțină respectul oamenilor nu prin statutul său, ci prin caracter.

 „Prieten este un cuvânt greu care trebuie câștigat, nu moștenit.”

Mi-au plăcut foarte mult legendele, în special cea despre Eroul Timpului Trecut. Personajul care a reușit să mă impresioneze în această carte este Morus, un bătrânel morocănos, a cărui inimă, deși împovărată de anii mulți care au trecut, a rămas curajoasă. Alte câteva personaje interesante pe care vreau măcar să le amintesc sunt: Rubra ,Cleus, Qwercus.

Sunt unele lucruri care nu mi-au plăcut, cum ar fi faptul că am întâlnit multe greșeli gramaticale precum: „să aibe”, „vroiam”, virgule puse aiurea, diacritice unde nu trebuie. Poveştile de dragoste ale lui Erigeon și Thlaspi mi s-au părut cam forțate, grăbite. Mi-aş fi dorit să aflu mai multe despre Agrimonia, mama lui Molidor. Puterea fizică a lui Erigeon mi s-a părut cam exagerată, la fel şi personajul Andoxus. Nu mi s-a părut că are nevoie de o continuare, deși la final scria „Va urma”.

Cartea mi-a adus aminte de călătoria lui Ulise din Odiseea.

 „- Încotro?

– Spre nicăieri, răspunde nervos călugărul.

– Pai atunci lasă-mă să te ghidez, nu ajungi prea ușor într-acolo, încearcă secundul o mică glumă în timp ce închide ușa.”

Pirați, vrăjitori, legende care ar putea să fie mai mult decât simple povești, călătorii pe marea care poate fi atât prieten, cât și dușman conturează universul creat în Xanthoria. O carte interesantă, un altfel de basm.

„Se zice că omul după ce moare, umbra acestuia se reflectă sub diferite forme. Nu contează cât de mare e umbra, ci forma pe care aceasta o capătă, după ce nu vom mai fi.”

 

3/5

Melodia care cu siguranță ar trebui să facă parte din coloana sonoră a filmului:

 

~ Magpie