Recenzie: Îți voi dărui soarele de Jandy Nelson

Dragi cititori, după o perioadă (foarte) lungă de timp, am reușit să înfruntăm curentul puternic (numit și liceu) care s-a opus zborului nostru și am ajuns (în sfârșit) înapoi în cuib. Și cum aceasta este perioada în care culorile pier sau mai bine spus se ascund, iar albul îmbracă întreaga natură în veșmintele sale, adormind-o, m-am gândit să vă spun unde ați putea să le găsiți.

Să presupunem că lumea ar fi pictată doar în alb și negru. Dacă le-am combina, am obține gri. Negrul ar putea fi alcătuit din roșu, albastru și galben, albul reprezintând combinația dintre roșu, portocaliu, galben, verde, albastru, indigo şi violet. Prin urmare, lumea va fi alcătuită mereu din culori și este alegerea fiecăruia cum le combină.

Synopsis:

Jude și fratele ei geamăn, Noah, sunt extrem de apropiați. La vârsta de treisprezece ani, îl găsim pe Noah, un băiat singuratic, retras, care desenează întruna și care se îndrăgostește de carismaticul băiat din vecini, în vreme ce neastâmpărata Jude este plină de semne de bună purtare, se dă cu un ruj roșu aprins și vorbește întruna, ca pentru amândoi.

Trei ani mai târziu, însă, la șaisprezece ani, Jude și Noah de-abia își mai vorbesc. Între cei doi gemeni s-a petrecut un lucru care a reușit să-i trimită pe fiecare pe căi diferite și dramatice în același timp… asta până când în viața lui Jude își fac apariția un băiat chipeș, arogant și distrus, și încă o persoană – o forță nouă și imprevizibilă.

Primii ani sunt relatați de către Noah. Povestea anilor de mai târziu îi aparține lui Jude. Însă gemenii nu știu că fiecare deține doar o jumătate din poveste, iar dacă s-ar putea regăsi unul pe celălalt, ar avea șansa de a crea din nou lumea pe care au pierdut-o.

iti-voi-darui-soarele_1_fullsize.jpg

Părerea mea:

Cum ar fi să împarți lumea cu cineva? Noah şi Jude au împărțit universul de când aveau cinci ani: oceanele, florile, copacii, stelele, soarele. Sunt atât de asemănători în mod diferit, completându-se unul pe celălalt. Dar apare invidia și complementaritatea dispare. Balanța devine instabilă  și fiecare începe să construiască o altă poveste, o poveste incompletă. Își vor putea ei oare recăpăta echilibrul?

Așteptam de ceva timp să citesc această carte  (încă de când a apărut, să fiu mai exactă). M-a atras totul la ea, începând de la descriere, copertă  (care este superbă) și până la titlu (cum să dăruiești soarele?). Recunosc faptul că am citit-o acum  aproximativ două luni, doar că am simțit cum cuvintele au fugit de mine. Romanul este relatat din două perspective, ceea ce mi-a plăcut foarte mult, fiecare petrecându-se în intervale de timp diferite.582

Mărturisesc faptul că m-am atașat foarte ușor de Noah, fiind fascinată de felul cum vedea lumea în culori și culoare în oameni. Fiind într-o competiție continuă cu Jude, acesta își dorea să câștige atenția tatălui său, dorea să se facă remarcat.

„Încep  să  alerg,  încep  să  mă  transform  în  aer,  albastrul  dezlipindu-se  de  pe  cer,  fugind  după  mine,  în  timp  ce  mă  scufund  în verde,  nuanţe  peste  nuanţe  de  verde,  contopindu-mă  și  înfăşurându-mă  în  galben,  afurisitul  de  galben,  apoi  izbindu-mă  cu  capul  de  părul  mov  punk  al  lupinului:  peste  tot.  îl  absorb,  pe  tot,  în mine,  înăuntru,  înăuntru.”

Dacă la vârsta de treisprezece ani întâlnim un băiat visător, care trăiește prin pictat, la șaisprezece ani, Noah este de nerecunoscut, dificultățile întâmpinate lăsând urme adânci asupra lui. Legătura strânsă pe care o avea cu sora sa se rupsese, rămânând doar o amintire.

„(Autoportret:  Un  băiat se împiedică şi  cade de pe  marginea lumii)”

La fel ca Noah, Jude are parte de o transformare completă, parcă fiecare furând personalitatea celuilalt. Aceasta se distanțează de mama sa, găsind un refugiu în Biblia bunicii sale moarte. Ea se transformă din fata populară care are o mulțime de prieteni și care atrage privirile tuturor, omniprezentă la petreceri, într-una retrasă și superstițioasă, încercând parcă să se ascundă de lume, de băieți, de ea însăși.

„Dacă un băiat îi oferă unei fete o portocală, dragostea ei pentru el va spori.”

Guillermo Garcia a fost un personaj foarte interesant. Cel mai celebru sculptor văzut vreodată a renunțat la faimă și s-a ascuns, motivul retragerii sale fiind o enigmă. Deși înfățișarea sa era una dură precum pietrele în care sculpta, înăuntru se afla mai degrabă pulberea distrugerii care încerca zadarnic să formeze din nou un întreg. Acesta își practica în continuare meseria, continua să elibereze făpturi fără viață din piatra în care erau captive.

„Când  sculptez în lut, e ca şi cum aş înşela.  E  mult  prea  uşor.  Lutul  nu  are voinţă  proprie.  Pietrele  sunt formidabile.  Ele te înfruntă.  E o luptă cinstită. Uneori câştigi  tu. Alteori  câştigă ele. Uneori câştigi  tu, câştigă  și  ele.”

Îți voi dărui soarele este o carte cu personaje suferinde, care încearcă să facă față dificultăților întâmpinate, norilor negri ce s-au adunat, astfel încât să poată vedea din nou razele luminoase ale soarelui, care ajung să trăiască fiorul iubirii (deși poate au fugit de el).

Bum. O explozie. De culoare.

P.S.: aceasta este o carte LGBT și poate conține un limbaj licențios.

wp-1468002952405.jpg
4/5

Melodia care cu siguranță ar trebui să facă parte din soundtrack:

~ Magpie

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s