Recenzie: Fata cu toate darurile de M.R.Carey

Synopsis:

Plin de emoție și captivant de la prima pagină până la final, Fata cu toate darurile este cel mai puternic thriller distopic pe care îl veți citi anul acesta.

Melanie este o fată foarte specială. Dr. Caldwell o numește „micul nostru geniu“. În fiecare dimineață, Melanie așteaptă cuminte în propria celulă să fie luată și dusă la clasa ei. Atunci când Sergentul Parks vine după ea, arma lui este întotdeauna încărcată și îndreptată spre ea cât timp doi dintre oamenii lui o imobilizează într-un scaun special. Ea nu crede că oamenii o plac prea mult. Glumește cu ei că nu îi mușcă, dar ei nu râd deloc.
Melanie iubește școala. Adoră să învețe despre adunări și silabe și despre lumea care există în afara clasei și a celulelor în care trăiesc copiii. Câteodată ea îi povestește învățătoarei favorite toate visurile pe care le are pentru când va crește mare și va explora lumea. Melanie nu știe de ce asta o întristează atât de mult pe domnișoara Justineau.
„Cel mai bun roman pe care l-am citit tot anul. Un thriller distopic cu o inimă reala, sângerândă. Recomand. Recomand. Recomand.“

Maggie Stiefvater

„Daca citiți un singur roman anul acesta, să fie Fata cu toate darurile, e fantastic!“

Martina Cole

Părerea mea:

A venit sfârșitul lumii, chiar a venit. Oamenii au fost infestați cu o ciupercă, Ophiocordyceps, care i-a făcut să se transforme în flămânzi – niște zombie. Totuși există și persoane neinfestate, persoane care se chinuie să supraviețuiască, care se chinuie să descopere un tratament, un leac pentru a vindeca această boală, această transformare. Dar pentru a realiza acest lucru este nevoie de investigații.

Sergentul Parks conduce o bază care se ocupă cu studierea unor copii flămânzi. Aici lucrează diferiți oameni ca profesori pentru a studia capacitatea de învățare, reținere și gândire a acestora, dar și pentru a studia puterea lor de a nutri sentimente și relațiile emoționale, așa cum face domnișoara Justineau.În timp ce Sergentul și echipa sa se ocupă de ordine și disciplină, doamna dr. Caldwell face investigații asupra parazitului, folosind probe din corpul subiecților -copiii.

Melanie este o fetiță inocentă care nu își cunoaște adevărata natură. Faptul că stă într-o celulă și în fiecare dimineață este imobilizată într-un scaun cu rotile și transportată într-o sală de clasă nu i se pare ceva neobișnuit. Ei îi place foarte mult să învețe, fiind considerată un mic geniu și mai ales îi place să își petreacă timpul cu domnișoara Justineau. Programul unei zile este bine pus la punct, doar că uneori este dat peste cap de doamna doctor Caldwell. Aceasta vine în unele zile, aparent fără niciun tipar și ia cu ea copii, dar aceștia nu se mai întorc. Iar într-o zi o alege pe Melanie și aceasta simte că nici ea nu se va mai întoarce vreodată. Dar situația ia o întorsătură de 180 de grade.

Ne sunt prezentate mai multe perspective, făcându-ne astfel să înțelegem mai bine, atât personajele, cât și acțiunea. Scriitura diferă în funcție de personajul pe care îl urmărește, în așa manieră încât, atunci când întâlnim perspectiva lui Melanie, se simte inocența acesteia și nu ai cum să nu te atașezi de ea, mai ales datorită felului cum gândește.

Toate personajele sunt foarte bine conturate. Helen Justineau, în ciuda faptului că este conștientă că trebuie să fie obiectivă, se atașează de subiecți, mai ales de Melanie. Sentimentele pe care le nutrește pentru micuță sunt asemenea dragostei materne și simte nevoia de a o proteja, de a-i fi mereu alături. Legătura dintre cele două este foarte strânsă și foarte emoționantă.

„Şi Melanie vede dansuri de lumini înaintea ochilor şi aproape nu mai poate să respire şi nici nu poate să vorbească sau să audă sau să se gândească la ceva, pentru că, în afară de oamenii Sergentului, nu a mai atins-o nimeni decât de două sau trei ori şi întotdeauna din pură întâmplare – şi uite-o acum pe domnişoara Justineau cum o mângâie dinadins şi lumea a devenit brusc mult prea frumoasă.”

Doamna doctor Caldwell rămâne impasibilă în fața faptului că, cel puțin din punct de vedere fizic și psihic, subiecții sunt copii. Ea caută un leac pentru a vindeca lumea și știe prea bine că cineva trebuie să sufere pentru acest lucru. Ea nu vede în acești copii decât faptul că sunt flămânzi, iar eu am admirat foarte mult această obiectivitate, această duritate. Ea nu doar că își făcea meseria cu o hotărâre și o pasiune de nezdruncinat, dar propria viață s-a transformat în munca sa, se rezuma doar la acest lucru. Din cauza unui incident din trecut, ea este și în căutarea gloriei, a aprecierii, dar este normal să vrem să fim apreciați pentru munca pe care o facem, mai ales când este o muncă atât de importantă. Mulți au considerat-o un monstru, dar scopul ei era unul bun, chiar dacă mijloacele nu erau atât de plăcute. Eu una am stimat-o mult, chiar dacă, din cauza faptului că era atât de absorbită și de dăruită în ceea ce făcea, nebunia o pândea din umbră. Ea este un personaj foarte puternic.

„-E o analogie proastă, spune Caldwell, pe un ton atât de tăios că ar putea despica un fir de păr. Nu discutăm aici despre supraestimarea riscurilor. Pericolul constă în ignorarea lor.” 

Sergentul Parks a dat dovadă de profesionalism pe tot parcursul cărții, deși deciziile sale cântăreau mult, poate chiar vieți omenești. Comportamentul său mi s-a părut firesc – lipsa încrederii și măsurile pe care le lua din cauza aceasta. Deși aspectul său era inestetic și prezenta un om fără sentimente, nu trebuie să uităm că aparențele sunt înșelătoare.

„Dumnezeu va avea grijă de noi.

-Crezi tu?

-Așa se zice.”

Soldatul Gallagher este prins într-o situație foarte grea, iar teama este cea care își spune ultima cuvântul. Are un trecut traumatizat și, datorită unor aspecte, nu am putut să nu îl privesc ca pe un copil. Dar el este curajos și inteligent, stimându-ul pe Sergent și având mare încredere în el. Este un personaj frumos ce merită descoperit.

„Se pare că toți oamenii sunt construiți într-un fel care îi împinge uneori să facă lucruri greșite și prostești.”

Melanie este un personaj care pe parcursul cărții suferă o maturizare.Dacă la început observăm un copil cu foarte multe visuri, acesta se transformă în cineva care înțelege și acceptă anumite aspecte, dar care luptă pentru ceea ce iubește cel mai mult, domnișoara Justineau. Ea prezintă o inteligență ieșită din comun și ți se poate întâmpla să uiți adevărata sa natură din când in când, să crezi că este umană.

-Nu toți care arată ca oamenii sunt oameni, mai zice el.”

M-a intrigat foarte mult subiectul și am savurat toate informațiile despre Ophiocordyceps. Cartea are și multă acțiune, nu puține fiind momentele de suspans. Finalul este unul deosebit și pot spune că mă voi gândi mult la această lectură.

22001

O carte sângerândă, atât din cauza scenelor horror, cât și sentimentelor puternice, cu acțiune și suspans, cu personaje complexe, cu un conținut ce merită descoperit. Pandora a deschis cutia. Îndrăzniți și voi și deschideți cartea! Aflați-i povestea!

” Iar apoi ca Pandora, care deschide cutia cea mare a lumii, fără să-i fie teamă, fără măcar să-i pese dacă ce va găsi înăuntru este ceva rău sau ceva bun. Pentru că este și rău, și bun. Toate lucrurile sunt si rele, și bune. Întotdeauna. Dar trebuie să deschizi cutia ca să înțelegi asta.” 

5/5

 Melodia care cu siguranță ar trebui să facă parte din coloana sonoră a filmului:

~ Canary

Anunțuri

6 comentarii

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s