Recenzie: Regina roșie – Victoria Aveyard

Synopsis: 

Lumea lui Mare Barrow este împărțită în două, după culoarea sângelui: cei cu sângele comun, roșu, îi servesc pe cei cu sânge argintiu, elita societății, cei care sunt dotați cu puteri supraumane. Mare face parte din roșii şi-şi duce traiul de pe o zi pe alta, ca hoț într-un mic sat de la țară, până când destinul o aduce în fața regelui, a reginei şi a tuturor nobililor, unde ea descoperă ca este şi roşie, dar și argintie, cu puteri nebănuite.

Ca să ascundă adevărul, regele o obligă să mintă şi să joace rolul unei doamne dintr-o Înaltă Casă pierdută, cu o putere impresionantă, și o promite de mireasă unuia dintre fiii lui, astfel devenind o printesa argintie. Pe măsură ce pătrunde și mai adânc în lumea argintiilor, Mare riscă totul şi își foloseşte noua poziție pentru a-i ajuta pe cei din Garda Stacojie, un grup de rebeli roşii. O mișcare greşită îi poate aduce moartea, dar în jocul periculos în care a intrat singura certitudine este trădarea.

Părerea mea:

Cartea prezintă o lume împărțită în două clase: roșii și argintii, cei din urmă fiind cei care conduc, dispunând totodată de puteri supranaturale extraordinare. Mare Barrow este o roșie și se supune condițiilor grele în care este forțată sa trăiască, deoarece roșii sunt inferiori. Dar nu toți. Nu şi ea.

„Noi suntem aduși de spate din cauza muncii, a speranței rămase fără răspuns și a inevitabilei dezamăgiri în viață.”

Făcându-i-se rost de un loc de muncă la palat, într-un accident aceasta își descoperă puterile, ceea ce o face și roșie și argintie. Ea este o anomalie, ea este diferită. Regele și regina îi reconstruiesc trecutul, astfel încât să fie o argintie, doar o argintie, cel puțin pentru ceilalți. Ea este forțată să facă multe sacrificii şi să își renege neamul.

 ” Roșie în minte, argintie în suflet.”

Pe parcursul lecturii m-am simțit plină de „electricitate”, ca un ion negativ, Mare fiind cea care mi-a cedat toți electronii de care aveam nevoie. Acțiunea este alertă, presărată de numeroase răsturnări de situație, singurul lucru în care te poți încrede fiind „Oricine poate trăda pe oricine”. Deși argintii au puteri supranaturale, cea mai periculoasă putere este cea a cuvintelor.

„Adevărul e cel pe care-l creez eu. Aș putea da foc lumii și să spun că e ploaie”

Am fost foarte sceptică, îndoindu-mă de aproape toate personajele, așteptând ca ele să clacheze și să își arate adevărata față. În unele cazuri poate că m-am înșelat, dar în altele nu. Personajele sunt foarte bine conturate, atât cele principale, cât și cele secundare. Trebuie menționate personajele: Gisa, Julian, Kilorn, Walsh și Farley (dacă ești argintiu, teme-te de ea!). Eroina, Mare Barrow este o luptătoare, dând dovadă de curaj și inteligență, dar comițând și greșeli și fiindu-i frică, uneori. Ea crede cu tărie într-o lume mai bună, unde argintii si roșii sunt egali. Dar oare există cu adevărat o astfel de lume?

„E un lucru lipsit de inimă să-i oferi cuiva speranțe, când nu ai de unde. Nu face decât să transforme totul în dezamăgire, indignare, furie – acele lucruri care fac ca această viață să fie și mai dificilă decât este deja. Trebuie să accept realitatea.”

Ea caută fisuri în această lume aparent perfectă în care argintii sunt ca niște zei. Și găsește încă multe, făcându-ne să-i disprețuim pe acei lași.

„Ăsta este un mesaj calculat, rece. Doar argintii pot lupta în arene, întrucât numai un argintiu poate supraviețui în arenă. Ei se luptă pentru a ne arăta forța si puterea lor. Suntem fără egal. Suntem mai buni decât voi. Suntem zei. E scris in fiecare lovitură supranaturală pe care o aplică.”

Maven şi Cal sunt alte două personaje impresionante, însă vă las pe voi să le descoperiți. Dar aveți grijă, se pot juca cu inimile voastre. Regina Elara este una dintre cele mai bune antagoniste. Jocul ei și minciunile pe care le țese o aseamănă cu un păianjen. Ar fi bine să nu fiți insecta prinsă în pânza ei…

Autoarea a creat o carte extraordinară, însă nu are foarte multă milă, nici de personaje, nici de voi, așa că pregătiți-vă: sângele de pe copertă are un rost. Regina roșie este o carte mai mult decât captivantă, plină de trădări, minciuni, personaje extraordinare și o lume pe punctul să ardă sau să se înece, gata pentru ce e mai rău. Țineți minte: 

„Oricine poate trăda pe oricine.”

wp-1468002962500.jpg
5/5

Melodia care cu siguranță ar trebui să facă parte din coloana sonoră a filmului:

https://m.youtube.com/watch?v=1llgDewyjoAsă

~ Canary

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s